Mihai s-a „lepădat” de Florin după meciul cu CFR!** EPISODUL care îl face pe ‘Costea cel mare’ să refuze împăcarea

Mihai s-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Intrarea celor doi Costea pe teren în partida cu CFR Cluj s-a produs într-un cor de fluierături. Cei 37.000 de spectatori prezenți la meci i-au taxat pe olteni pentru „aroganța” de după meciul cu Dinamo, atunci când au plecat direct la vestiare fără să mai salute galeria. Totuși, golul egalizator marcat de Mihai l-a scos pe acesta de pe „lista neagră”, „Nilă” făcând un prim pas spre împăcare.

După ultimul fluier al lui Cristi Balaj, toți jucătorii Stelei s-au îndreptat către peluza în care stătea galeria. Toți, mai puțin frații Costea, care intenționau să se ducă direct spre vestiare. Mache, team-managerul echipei, a fost cel care l-a tras pe Mihai spre galerie, atacantul oprindu-se la aproximativ 35 de metri de fani pentru a-i aplauda. Tot Mihai a fost cel care a beneficiat de clemență, în special după gol. Întreg stadionul i-a strigat numele la îndemnul crainicului, același tratament fiindu-i aplicat și la final.

Florin nu cedează

Dacă pentru Costea cel mic lucrurile par să intre pe un făgaș normal, „Cioară” nu vrea să audă de împăcare. Încă supărat după ce a fost scuipat la Piatra-Neamț, Florin nu a vrut să meargă după meciul cu CFR la galerie. Nici Narcis Răducan nu a reușit să îl înduplece, atacantul oltean îndreptându-se direct către vestiare, fără a răspunde măcar la aplauzele răzlețe ale fanilor de la tribuna I.

EPISOADELE DE INDISCIPLINĂ‚ AlE FRAȚILOR COSTEA LA STEAUA

∞Florin Costea i-a luat mingea lui Rusescu la meciul tur cu Schalke pentru a executa o lovitură liberă. Șutul s-a dus mult peste poartă!

∞Tot Florin l-a înjurat pe Galamaz la un antrenament și a fost dat afară de Ilie Stan

∞”Cioară” a comis-o din nou la partida cu Rapid, atunci când a plecat la vestiare în minutul 80, după ce Ilie Stan i-a spus că nu va mai intra pe teren

∞Înaintea partidei cu Chiajna, Florin s-a luat la bătaie la antrenament cu Bourceanu, incident în urma căruia a fost amendat cu 10% din salariu

∞Mihai și Florin au reintrodus în cantonamentul echipei moda jocurilor de poker, lucru confirmat chiar de Gigi Becali

7 goluri în 24 de partide
are Mihai Costea la Steaua, în toate competițiile

2 goluri în 13 meciuri a marcat Florin Costea pentru Steaua, unul în Liga I și altul în Europa League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×